Procentul de fumători din ultimii 15 ani

Ca să fiu sincer, sunt un mare fan al graficelor și al datelor. Așa am dat peste această imagine care arată procentajul fumatului în ultimii 15 ani. Există câteva statistici șocante.

După cum vedeți, există câteva țări, în special în Europa, unde peste 20% dintre adolescenți fumează cel puțin o dată pe săptămână. În Lituania, România, Ungaria, Letonia, Estonia și Austria rata este aproape de 30%! Din fericire, în SUA este sub 10%. Cu toate acestea, este adevărat că în fiecare zi 4000 de adolescenți încearcă o țigare și aproximativ 1000 încep să fumeze zilnic.

Un alt lucru interesant este că, în multe țări, numărul fumătorilor la feminin este mai mari decât la masculin.

De ce în unele țări rata este atât de mare? Este greu de spus, dar cred că este vorba în special de tradițiile și de campaniile proaste împotriva fumatului din anumite țări.

Aveam 14 ani când am fumat prima țigare, dar, din fericire, a fost o experiență urâtă. În plus, la vârsta de 14 ani mi-am dorit foarte mult să lucrez și să joc fotbal. Mai mult decât atât, prietenii mei nu au fumat, deși tatăl meu a făcut-o.

Cred că, în principal, părinții și școala sunt responsabili pentru educaţia copiilor. Părinții trebuie să îi modeleze! Dacă cineva din familie fumează, dar îi spune copilului: „Nu trebuie să fumezi căci asta îţi va face rău”, asta nu schimbă cu nimic părerea copilului.

În sfârșit, câteva fapte interesante despre fumat.

  • Știați că în SUA fumatul provoacă un deces din cinci?
  • O țigară înseamnă 11 minute în minus din viața ta!
  • O țigară conține aproximativ 70 de tipuri de substanțe chimice canceroase.
  • Peste 15 miliarde de țigări sunt fumate în fiecare zi în lume.
  • Dacă oamenii ar renunţa la fumat, alcool și la obiceiurile alimentare de calitate proastă, peste 30% din bolile cancer ar putea fi prevenite.
Share: