6 sfaturi utile pentru bugete istețe la începutul anului școlar

De cele mai multe ori începtul anului școlar presupune cheltuieli importante din partea părinților. Bugetul familiei se împarte acum între rechizite, ghiozdane, penare, uniforme, iar sumele cheltuite încep de la 75 de lei şi pot ajunge la peste 450 de lei, fără a mai adăuga și dicţionare, cărţi, culegeri şi chiar manuale.

Pentru ca acest moment să nu aducă un dezechilibru în bugetul întregii luni, vă oferim câteva sfaturi utile:

  1. Cumpărați inteligent

Pentru a evita cheltuielile inutile, realizați încă de acasă o listă cu toate articolele necesare și decideți care este suma maximă ce poate fi cheltuită. Odată ajunși la magazin, asigurați-vă că achiziționați doar produsele de pe listă și nu vă lăsați tentați de oferte sau reduceri.

  1. Alegeți modelele clasice

Rechizitele ce au imprimate personaje din desene animate sau filme pot avea prețuri chiar și cu 75% mai ridicate decât cele clasice, astfel că, dacă un caiet simplu A4 poate costa la ofertă doar 3 RON, un caiet imprimat poate depăși suma de 8 RON.

  1. Realizați învelitori de caiete și cărți alături de cei mici

Ștergeți de pe lista de cheltuieli învelitorile de caiete și cărți și realizați-le chiar dumneavoastră alături de cei mici. Nu doar că veți economisi, dar veți petrece timp amuzant alături de cei mici și îi veți obișnui să ia decizii financiare istețe.

  1. Nu vă grăbiți și alegeți cea mai bună ofertă

Chiar dacă librăriile sunt locurile tradiționale de unde an de an se achiziționează rechizitele, în ultima perioadă supermarketurile și hypermarketurile vin cu oferte mai avantajoase și cu prețuri mai mici. Nu vă grăbiți să achiziționați obiectele necesare decât după ce ați cercetat toate ofertele.

  1. Achiziționați manuale, culegeri și dicționare de la anticariate și târguri

Manualele, culegerile, dicționarele, toate pot fi extrem de costisitoare. Însă dacă acestea sunt achiziționate de la anticariate sau târguri sau de la elevii din anii mai mari, atunci prețul lor scade semnificativ.

  1. Nu vă grăbiți

Odată cu trecerea de la un an la celălalt, materiile și profesorii se schimbă, iar nevoile devin cu totul altele. Nu vă grăbiți să achiziționați un număr mare de rechizite și așteptați să aflați care sunt cerințele fiecărui profesor în parte. Se prea poate ca un profesor de biologie să prefere un caiet special, în timp ce un alt profesor ce predă aceeași materie să prefere un caiet clasic, A4.

Cu doar câteva reguli simple, bugetul dumneavoastră nu va fi afectat, iar începutul de an şcolar va fi din nou un motiv de bucurie și nu unul de îngrijorare. Puteți pune în practică toate aceste sfaturi chiar și alături de cei mici. Totul va deveni mai distractiv, iar ei vor învăța primele lecții despre economisire și bugete echilibrate.

Share: